285 de localitati din 35 de judete au fost afectate de inundatii in doar 5 zile
In ultimele cinci zile au fost afectate de inundatii 285 de localitati din 35 de judete, ceea ce inseamna "o arie foarte mare", a declarat, luni, Carmen DAN, Ministrul Afacerilor Interne, care s-a deplasat in mai multe zone care s-au confruntat cu inundatii.
"Ne asteapta o etapa de evaluare a pagubelor pe care trebuie sa o facem intr-un timp scurt si cu mare seriozitate. Mai exista trei drumuri judetene unde se circula cu dificultate. Nu sunt probleme medicale si nu sunt urgente", a precizat ministrul.
Carmen DAN a precizat ca, in cursul serii de luni, in localitatea Cosula din judetul Botosani, au fost evacuate 17 persoane dintre care 7 copii, casele acestora fiind in pericol de prabusire. In localitatea respectiva vor fi aduse saselocuinte modulare in regim de urgenta.
De asemenea, in judetul Bacau este nevoie, potrivit ministrului, de 15 locuinte modulare pentru care va face demersuri sa ajunga cat mai repede in zona respectiva.
Ministrul Afacerilor Interne a precizat ca bilantul acestor zile, pana in acest moment, arata ca primele probleme au inceput inca de miercurea trecuta, iar varful de intensitate a fost sambata, pe 30 iunie, cand au fost trei coduri rosii de inundatii.
"In aceste cinci zile am avut efecte datorita inundatiilor in 35 de judete si municipiul Bucuresti, la nivelul a 285 de localitati. Asta inseamna un efort foarte mare, o incercare grea pentru autoritatile care gestioneaza situatii de urgenta", a spus Carmen DAN.
In aceeasi vizita a zonelor afectate de inundatii, Premierul Viorica DANCILA a anuntat ca in toate localitatile afectate de inundatii se fac in aceste zile evaluari ale pagubelor, astfel incat in sedinta de Guvern de joi sa poata fi alocate fonduri in sprijinul comunitatilor. De asemenea, Dancila a precizat ca Romania va apela la Fondul Solidaritatea pentru ca pierderile sunt imense. "Vom face o evaluare din punct de vedere al localitatilor, ne referim si la locuinte,la drumuri, cai de acces, agricultura, astfel incat ajutorul Guvernului sa vina in toate aceste domenii".
Reamintim ca, pe piata din Romania, riscul de inundatii este acoperit prin polita obligatorie de locuinta (PAD), alaturi de riscurile de cutremur si alunecari de teren, in limita a 20.000 euro. Pentru o protectie suplimentara, la intreaga valoare a imobilului, proprietarii pot incheia si o polita facultativa a locuintei, suplimentara celei obligatorii.
La sfarsitul lunii aprilie 2018 erau active la nivel national peste 1,7 milioane de polite PAD, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania), societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor. Cu un grad de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuintei de 50% la finalul lunii aprilie a acestui an, Brasov a urcat pe locul 1 in topul celor mai asigurate municipii din Romania.
PAID Romania a anuntat este pregatit sa gestioneze si sa achite daunele provocate de precipitatiile abundente din aceasta perioada. Asigurarea obligatorie a locuintei (PAD) acopera pagubele produse locuintelor in urma patrunderii si infiltrarii apei, in cazul acoperirii pe scurta durata a terenului cu un strat de apa, ca urmare a acumularii apelor provenite din precipitatii atmosferice abundente.